Gri colonial

Am citit și eu cărțile acelea.

Am ascultat, am vorbit, am mâncat și tot așa verbele

Toate sau aproape toate, chiar

Am adormit ochi de pisici plini de întrebări,

Găsind în zori aceleași răspunsuri.

Cu toate acestea, griul meu este unic.

Chiar dacă rotim aceleași cuvinte,

Formând, nesfârșit, aceleași idei, iar faptele

Sunt limitate la o gamă de fapte,

Totuși, combinațiile sunt infinite.

Cuvintele se împart în infinite oglinzi.

În lume, eu și un milion sau poate două de oameni

Ne gândim acum la culoarea gri.

Însă al meu e lăsat de un sentiment fără nume

Pe-un scaun de lemn cu spătar înalt din camera cu bufet 

Verde ou de rață pe colț

Și două cămăși împachetate, roz și lila, pe pervaz

Într-o casă pustie în stil colonial,

Care în amintire este sâmburele iubirii

Unui om care, visător sau întâmplător,

Mi-a făcut cel mai frumos dar,

Cartea „Culorile”.