când timpul moare în repetarea mișcărilor, poveștile tale s-au stins, singur încerci să înțelegi, râzând, ce este de înțeles
ține-te bine, ține-te, frunză până la vară, când vei foșni la amiază în plopi moleșiți.

iubirea este o bucată de mămăligă portocalie pe care bunica mi-o păstrase de la masa de prânz.
eram copil atunci când s-a aplecat în fața bufetului.
ușile verzi- ou de rață au scârțâit.
felia era tăiată cu ața.
am mâncat mămăliga cu o cană de lapte bătut.

mama din tokyo story își aranjează o șuviță de păr când se minte.
oamenii mari din macbeth trec mărunți pe sub munți de stâncă.
arta poate fi despre ceea ce vede dumnezeu.

Uneori sting lumina și ies din casă cu o carte în rucsăcel.
Azi dimineață a plouat și după ce s-a oprit a ieșit un soare curat.
Am stins lumina și am plecat cu o carte subțire, „Ca să nu te pierzi în cartier”.
Ca de obicei când nu trebuie să merg undeva, m-am dus în grădina din Agronomie.
Am auzit țipătul unui fazan și am intrat pe alei să îl caut, dar m-am luat cu niște tufe de trifoi și-am uitat.
Cum stăteam ghemuită în iarba înaltă și căutam un trifoi cu patru foi, o doamnă de la Întreținere m-a întrebat dacă știu numele unui pom înflorit siclam.
Nu, nu îl știu. Deși în continuare ar fi trebuit să tac, nu m-am putut abține și i-am povestit impresia mea cum că ar fi venit din Japonia (atât de siclam).
Doamna m-a privit sceptică și i-a trasat colegului ei sarcina să-i taie un braț uscat. Rușinată, mi s-a părut că pomul bătea de fapt în grena.
M-am așezat pe o buturugă.
Teiul a făcut frunze. Sunt atât de subțiri că vântul se face pufos. Dacă îți dai lângă el căștile jos poți începe să plângi din senin.
Merii au felul lor de-a înflori singuri, roz-pal- alb, puțin inhibați de agitația zarzărilor.
Cum stăteam cu două- trei muște pe fiecare genunchi, care veneau și plecau când vroiau, s-a făcut prânzul și am plecat în piață să iau patru fire de praz, un pătrunjel alb și un cartof, să fac supă.

 

Lipsa iubirii este spațiul în care se întâlnesc paralelele infinitelor lumi.

În ultima vreme, Pisu doarme pe jumătatea superioară a pernei mele. Lăbuţele lui funcţionează ca dispozitivul din Inception. În vis, mă trezesc uneori cu un picior de pisică pe cap. Atunci, cu mare surprindere, realizez că sunt de fapt în pat, cu Pisu în cap, şi visez. Totul durează cât o mirare, căci imediat alunec din nou, în alt vis.

Mi-a trebuit multă vreme să înţeleg că totul se schimbă şi că oamenii uită.
După ce am înţeles, am uitat, de nenumărate ori.

Detaliul. O idee, rămasă din răsfoitul unui ziar vechi, căzut de pe raft când trăgeai de-o revistă.
E dimineață.
Mă gândeam la conopida pe care am cumpărat-o ieri din piață așa, că era frumoasă. Nu știu să gătesc conopidă și nu-mi amintesc s-o fi savurat vreodată în altă stare decât murată.
La radio începuse c.est ci bon. Inspirată, am început să caut printre cotoare o revistă art&decoration. Am tras martie 2007.
Conopida o las pe diseară. Pe drumul spre casă consult rețete on-line, pentru cină.
Odată cu arta a căzut de pe raft, băgăcios, un ziar dilema veche  septembrie 2012. Cella Eftimescu povestea despre Insula Paștelui, de fapt despre oameni, trecut și călătorii.
Am căutat cartea dânsei pe net și, nu știu cum, am ajuns pe blog la Raluca Feher, unde am citit trei postări din Australia.
Ca și voi, mă întreb care este ideea, cum am ajuns la Australia, a! detaliul.
În dimineața aceasta vreau să descopăr un lucru drag, personal, cunoscut.
Pentru câteva clipe, poate chiar un minut, am fost ispitită să termin aici și să vă las cu ale voastre.
Dar m-a lovit, pur și simplu (cine bea, înainte de a se trezi, o cafea tare, știe), inutilitatea complicatei alcătuiri a detaliilor dintre

două continente

- -

două generații

:) :)

două ere glaciare

* *

O liniște mare, spumoasă, fină, venită târziu. 

Ca într-un sat din nordul îndepărtat, la un om găsit vinovat, după ce adevăratul criminal a mărturisit, mult după ce nu a mai contat.