E dimineață.
Mă gândeam la conopida pe care am cumpărat-o ieri din piață așa, că era frumoasă. Nu știu să gătesc conopidă și nu-mi amintesc s-o fi savurat vreodată în altă stare decât murată.
La radio începuse c.est ci bon. Inspirată, am început să caut printre cotoare o revistă art&decoration. Am tras martie 2007.
Conopida o las pe diseară. Pe drumul spre casă consult rețete on-line, pentru cină.
Odată cu arta a căzut de pe raft, băgăcios, un ziar dilema veche septembrie 2012. Cella Eftimescu povestea despre Insula Paștelui, de fapt despre oameni, trecut și călătorii.
Am căutat cartea dânsei pe net și, nu știu cum, am ajuns pe blog la Raluca Feher, unde am citit trei postări din Australia.
Ca și voi, mă întreb care este ideea, cum am ajuns la Australia, a! detaliul.
În dimineața aceasta vreau să descopăr un lucru drag, personal, cunoscut.
Pentru câteva clipe, poate chiar un minut, am fost ispitită să termin aici și să vă las cu ale voastre.
Dar m-a lovit, pur și simplu (cine bea, înainte de a se trezi, o cafea tare, știe), inutilitatea complicatei alcătuiri a detaliilor dintre
două continente
- -
două generații
:) :)
două ere glaciare
* *
O liniște mare, spumoasă, fină, venită târziu.
Ca într-un sat din nordul îndepărtat, la un om găsit vinovat, după ce adevăratul criminal a mărturisit, mult după ce nu a mai contat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu