Pe vremuri, când lumea se vizita, unchiul și mătușa aveau o cameră “bună”. Era mai retrasă, umbroasă, mirosea a nou și a lână. În câte-o amiază, în vacanța de vară, mă furișam înăuntru și îmi imaginam tot felul de situații fericite. Multe aveau legătură cu păpușa inaccesibilă din mijlocul patului. Liniștea mă toropea. Razele se jucau pe lacul auriu al mobilei ce prevestea un viitor strălucit, de musafir.