Am ieșit în noapte. Am strâns sub bascheți frunze ude. Nu mă pot gândi decât la întuneric. Îl văd. Nu am fost niciodată atât de conștientă de el. Încep să îmi imaginez viața fără lumină. Oamenii sigur ar fi rezolvat. Ei găsesc mereu soluții.

În cartier avem copaci cu frunze mari și păstăi lungi. Acum cad. Merg la Barka. Mă așteaptă Alexandra, parfumată, cu cercei verzi. Când suntem împreună, nu îmbătrânim. Bem vin și apă. 

În fața mea, o fată cu păr negru și ceafă albă. În drepta, subțire, țigara îi înalță sub lampadar vălătuci. În stânga, prietena ei cu pulovăr gros, alb, ține în palme o cană. Poate bea ceai.

Ne gândim ce să facem. Ne întrebăm mereu. Noi ce facem? Ce-ți place, răspunde ea.  Ce-mi place?