Mă obosesc pomii stând cu brațele ridicate. Mă întristează pământul îngropat sub oraș. Mă înțeapă vârfurile ierbii, ascuțite de brumă. Din cuib o pasăre își ia zborul. Rămășiță a temerii de oameni înalți până la zei. 

Nu mă suna, sunt bine. Îmi fac o infuzie de plante culese de cineva drag, uscate pe ziar.