Mă trezesc devreme. Încălzesc în cupru cafeaua râşnită fin, până când ibricul îşi saltă burta de caimac, numai puţin. Răstorn cafeaua în paharul gros cu tortiţă (cană de ceai turcesc), îl aduc în dormitor şi îl aşez pe scăunel, lângă pat. 

Există încă lucruri fără nume, ca de exemplu acest timp- al aşezării cafelei, al aşteptării şi primei sorbituri.